Era inca o zi in care isi lua cafeaua de dimineata la ora 12, nehotarat inca daca visase de bine sau de rau. De-o vreme nu mai auzise decat ecourile inselatoare ale gandurilor lui. Pusese piesa langa piesa, in toate combinatiile posibile. Cladise toate formele care puteau adaposti un suflet. Dar un suflet era prea putin. Cu o privire scurta trecu peste ecranul telefonului mobil. Acelasi ecran monoton aratand ora... nederanjat de nici un apel sau mesaj in asteptare. Nu-l mai deranja nimeni de o vreme. Stia asta. Dar daca ma va suna si eu nu voi fi aici? Se imaginase apoi plecand departe, lasand gandurile negre pentru alta data. Fusese chemat departe, in singuratate. Dar daca va suna chiar atunci, exact atunci?Dar nu sunase luni de zile, sigur n`o sa sune!Dar... daca suna?
Niste sunete mecanice, accelerate, insotite de cuvinte torturate printre dinti il intrerupsera o clipa. Nu se poate! Sa nu fi plecat inca la teatru? Mai erau doar 15 minute. Nici Airton Senna n`ar fi reusit.
- Tu n-ai plecat? Ai spus acum o ora ca trebuie sa pleci! De ce n`ai plecat?
- Am inteles ca ma duci tu!
Isi arunca o haina pe el, lua in graba cheile de la masina nemultumit de aceasta intorsatura neasteptata si trase timpul dupa el. El dicta acum scurgerea timpului.
Batranul il urma ingrijorat. Pentru el timpul avea o cu totul alta insemnatate. Dar era singura optiune.
- Tu n-ai plecat? Ai spus acum o ora ca trebuie sa pleci! De ce n`ai plecat?
- Am inteles ca ma duci tu!
Isi arunca o haina pe el, lua in graba cheile de la masina nemultumit de aceasta intorsatura neasteptata si trase timpul dupa el. El dicta acum scurgerea timpului.
Batranul il urma ingrijorat. Pentru el timpul avea o cu totul alta insemnatate. Dar era singura optiune.
Se strecurau printre petrecareti, masini parcate haotic, politisti depasiti de situatie, lumini difuze. Pe masura ce haosul crestea era semn ca se apropiau tot mai multi. Azi, toti mergeau la teatru.
Si atunci se gandi: pentru ce ma grabesc de fapt? Se grabise toata ziua de azi, nefacand nimic. Asteptase. Dar el mereu astepta...
- Merci pa pa...Si atunci se gandi: pentru ce ma grabesc de fapt? Se grabise toata ziua de azi, nefacand nimic. Asteptase. Dar el mereu astepta...
Abia apucase sa`si vada tatal iesind din masina, in intersectie. Calca furios pe acceleratie si se pierdu pe strazile laturalnice...
:: IN 21 DE MINUTE,TE ASTEPT IN PARC. ADU DESFACATORUL DE VIN ::
Pentru o clipa afisajul telefonului uitat acasa, in intuneric, clipi... Apoi intunericul cuprinse camera, luand cu el si secretul mesajului.
Sa ma duc la ea? Nu... era clar ca nu e acasa. Ultimul ei text spunea clar lucrul asta. Ar putea fi oriunde. Casa Dianei ii iesi in drum, ca o portita de scapare. Asa totul avea un sens. Era sora lui. Acolo era si nepotul lui, mereu razandu`i fericit. De ce radea micutul mereu cand il vedea? Copiii nu pot rade de necazul omului. Copiii sunt nevinovati. Avea nevoie de rasul lui ca sa-si revina. Era cel mai natural remediu care-i veni pe moment. Da, o sa trec pe la ea.
In cateva secunde geamurile casei se vedeau pesimist de intunecate. Ohhh. Iar ghinion. Masina nu era parcata afara. Dar trebuie sa incerc, sa-mi fac scena. Pe sonerie vesnicul semn cu "doarme micutul". E clar, doreste sa-i sperie pe eventualii hoti cum ca ar fi acasa cineva. La fel cum lumanarile electrice din geam dadeau impresia unei case locuite in pofida intunecimii din spatele lor...
... cioc cioc, batu discret in usa, parca speriat de gestul lui...:: IN 21 DE MINUTE,TE ASTEPT IN PARC. ADU DESFACATORUL DE VIN ::
Pentru o clipa afisajul telefonului uitat acasa, in intuneric, clipi... Apoi intunericul cuprinse camera, luand cu el si secretul mesajului.
Sa ma duc la ea? Nu... era clar ca nu e acasa. Ultimul ei text spunea clar lucrul asta. Ar putea fi oriunde. Casa Dianei ii iesi in drum, ca o portita de scapare. Asa totul avea un sens. Era sora lui. Acolo era si nepotul lui, mereu razandu`i fericit. De ce radea micutul mereu cand il vedea? Copiii nu pot rade de necazul omului. Copiii sunt nevinovati. Avea nevoie de rasul lui ca sa-si revina. Era cel mai natural remediu care-i veni pe moment. Da, o sa trec pe la ea.
In cateva secunde geamurile casei se vedeau pesimist de intunecate. Ohhh. Iar ghinion. Masina nu era parcata afara. Dar trebuie sa incerc, sa-mi fac scena. Pe sonerie vesnicul semn cu "doarme micutul". E clar, doreste sa-i sperie pe eventualii hoti cum ca ar fi acasa cineva. La fel cum lumanarile electrice din geam dadeau impresia unei case locuite in pofida intunecimii din spatele lor...
Usa se urni si cortina se ridica, lasand privitorilor prima scena.
Sora lui era altfel. Zambea. Nu`si daduse seama daca zambetul era acelasi sau se schimbase odata cu venirea micutului... de acum un an. Dar era un zambet sincer, insotit de tot felul de oferte dadatoare de sperante: Sa-ti pun un suc? Hai incearca prajiturile astea, sunt ceva nou. Sau vrei o salata?Asteapta putin, fa-te comod.
Cu niste gesturi mecanice, se vazu luand sticla de vin, incercand zadarnic sa scoata dopul bine intepenit de predecesorul sau, care impresionat de buchetul inmiresmat se asigurase ca portia lui va fi pusa bine de`o parte pe cand va reveni si isi directionase intreaga pricepere si putere in ermetizarea acestuia. Chiar alaturi, ademenitor stralucea desfacatorul... il insurubese imediat si elibera licoarea intr`un pahar. Se mira cum fusese atat de priceput si silentios cand sora lui il intreba: nu vrei vin cumva? e deja desfacut.
Sorbind din pahar ii raspunse cinic: - nu, multumesc.
In camera lui intunecata, ecranul telefonului straluci si melodia care canta doar la una din intrarile agendei inunda tacerea. Undeva, in frig, o mana mica intepenita de frig apelase numarul lui. Cealalta mana tinea o sticla de vin. Intre ele, o faptura fragila inventa toate scenariile unui esec total.
Cu niste gesturi mecanice, se vazu luand sticla de vin, incercand zadarnic sa scoata dopul bine intepenit de predecesorul sau, care impresionat de buchetul inmiresmat se asigurase ca portia lui va fi pusa bine de`o parte pe cand va reveni si isi directionase intreaga pricepere si putere in ermetizarea acestuia. Chiar alaturi, ademenitor stralucea desfacatorul... il insurubese imediat si elibera licoarea intr`un pahar. Se mira cum fusese atat de priceput si silentios cand sora lui il intreba: nu vrei vin cumva? e deja desfacut.
Sorbind din pahar ii raspunse cinic: - nu, multumesc.
In camera lui intunecata, ecranul telefonului straluci si melodia care canta doar la una din intrarile agendei inunda tacerea. Undeva, in frig, o mana mica intepenita de frig apelase numarul lui. Cealalta mana tinea o sticla de vin. Intre ele, o faptura fragila inventa toate scenariile unui esec total.
Hai intra, doar sa nu faci zgomot, doarme micutul. Nu apuca sa spuna ca usa uitata iar fara piedica se tranti la atingerea ei si contrazise toata teoria. Se uitasera unul la altul si isi spusera, fiecare pentru el:am pus-o!(mai exact, el isi spusese i scrued, beacause he allways switched to english when things gone bad).
...Si asa nu ai ce face acasa!, continua ea, cu aceeasi lipsa de convingere. Dar ceva nu il tinea acolo. Nici macar perspectiva trezirii iminente a micutului. Trebuia sa fie undeva, ceva se intampla chiar acum. Dar unde? De ce?
Se arunca in masina si isi spuse: la ea! Asta e, stiu ca trebuie sa merg la ea!Dar el mereu dorea asta, nu era nimic nou.
...Si asa nu ai ce face acasa!, continua ea, cu aceeasi lipsa de convingere. Dar ceva nu il tinea acolo. Nici macar perspectiva trezirii iminente a micutului. Trebuia sa fie undeva, ceva se intampla chiar acum. Dar unde? De ce?
Se arunca in masina si isi spuse: la ea! Asta e, stiu ca trebuie sa merg la ea!Dar el mereu dorea asta, nu era nimic nou.
Si nici nu era acasa. Ceva ii scapa. Dar inca avea timpul in mana. Poate el stia cel mai bine sa pretuiasca acest principiu al clipei in desfasurare. De mic ghicea indeaproape ora exacta si estima cu precizie duratele care il desparteau de evenimentele din vecinatate. Timpul era si acum in mana lui. Totul era conform planului. Chiar daca nu cunostea acest plan. Avea darul sa simta echilibrul si valoarea clipei. Sau avea acest defect.
Semaforul trecea in galben cand masina din fata lui o coti brusc. Bause. Nu era tocmai momentul in care sa simta vibratiile motorului cum ii facea placere. Si apoi era primul semafor din viata lui de sofer. Exact acolo, acum zece ani traise primele emotii ale soferului incepator. Era o oprire in panta, adesea aglomerata. Se va descurca? Nu`i va muri motorul?Nu`l va lovi pe cel din spate la decuplarea franei... se amuza si acum de clipele acelea. O clipa uita de prezent. De acest prezent.
Nu se poate! E chiar el?!
In toate scenariile ei finalul era trist. Eroii principali iau drumuri diferite. Julieta se sinucide crezandu`l mort, nebanuind disperarea ce urma sa`i insufleteasca privirea la trezire din somnul mortii aparente. Cortina cade, spectatorii isi rememoreaza tragediile personale, continuand seria pacatelor.
Nu se poate! E chiar el?!
In toate scenariile ei finalul era trist. Eroii principali iau drumuri diferite. Julieta se sinucide crezandu`l mort, nebanuind disperarea ce urma sa`i insufleteasca privirea la trezire din somnul mortii aparente. Cortina cade, spectatorii isi rememoreaza tragediile personale, continuand seria pacatelor.
Masina se apropia in tromba, reusi acum chiar sa citeasca numarul. NU mai ramanea nici o indoiala. Fara sa fi dat nici un semn, venise, era aici, el. Asa cum trebuia sa fie! Asteptarea meritase. Tremuratul pierise si el. Pentru o clipa.
Pornise sprinten, avand confirmarea verdelui pe semafor. Facuse manevra asta de sute de ori deja. Era cel mai umblat drum.
Urma sa se asigure ca din dreapta nu vine nimic, sa treaca pe banda din dreapta si sa accelereze pentru a prinde urmatorul verde spre galben. Se putea face doar depasind viteza maxima admisa. Dar o facea elegant mereu, fara remuscari. Era insa pentru prima data cand isi punea problema pietonilor. Daca exact in acel moment, cineva trecea strada? Daca exact in clipa in care el se asigura ca din dreapta nu apare o masina, o silueta nevinovata ii taia calea. Doar era trecere de pietoni?
Acum, o silueta cunoscuta il urmarea. Accelera spre verdele inca proaspat.
Pornise sprinten, avand confirmarea verdelui pe semafor. Facuse manevra asta de sute de ori deja. Era cel mai umblat drum.
Urma sa se asigure ca din dreapta nu vine nimic, sa treaca pe banda din dreapta si sa accelereze pentru a prinde urmatorul verde spre galben. Se putea face doar depasind viteza maxima admisa. Dar o facea elegant mereu, fara remuscari. Era insa pentru prima data cand isi punea problema pietonilor. Daca exact in acel moment, cineva trecea strada? Daca exact in clipa in care el se asigura ca din dreapta nu apare o masina, o silueta nevinovata ii taia calea. Doar era trecere de pietoni?
Acum, o silueta cunoscuta il urmarea. Accelera spre verdele inca proaspat.
Nu isi pierdu speranta. Il vazu semnalizand dreapta. E clar, o vazuse, va opri...
Ah... cum nu s-a gandit. Nu are voie sa opreasca in acel loc. Dar ... a vazut`o nu? Se va intoarce la ea. Un apel va rezolva totul.
Intunericul fu patruns de cunoscutele acorduri pentru ultima data.
Cortina cazu prea repede ca ei sa-si dea seama de care parte a acesteia se afla, apropiind si mai mult asteptatul act doi.
Tu de care parte esti?
Ah... cum nu s-a gandit. Nu are voie sa opreasca in acel loc. Dar ... a vazut`o nu? Se va intoarce la ea. Un apel va rezolva totul.
Intunericul fu patruns de cunoscutele acorduri pentru ultima data.
Cortina cazu prea repede ca ei sa-si dea seama de care parte a acesteia se afla, apropiind si mai mult asteptatul act doi.
Tu de care parte esti?
PS: Trimis azi, 21.10.2024 la concursul PUTEREA VIZIONARILOR.
Un comentariu:
sunt sub cortina :).
iarta-ma.
><
Trimiteți un comentariu